Gânduri de primavară

      
              Mergeam intr-o zi prin parcul copiilor din Timisoara, si pentru ca aveam ochelari, imi permiteam sa casc ochii pe unde ma intriga cate ceva. Ma intrigau copacii. Bine ca era drumul liber, ca altfel as fi dat in cineva in timp ce cascam ochii pe sus. Mi-am pus intrebarea: oare copacii nu se plictisesc? Desigur, ei privesc, insa nu pot schimba nimic, inafara de propriile frunze. Oare zeii nu sunt la fel? Ei privesc, observa, exista undeva si totusi oamenii nu le simt actiunile. Fac referire la (zei) deoarece nu exclud existenta lor din orice mitologie ar fi. Nu avem cum sa fim convinsi ca Noi avem dreptate cand merge vorba de a crede in ”ceva”. Alt lucru care m-am gandit a fost: daca cineva s-a plictisit in viata sa cand s-a putut misca, poate ca a renascut in copac? Ce pedeapsa. Nu au o virsta limita, asa ca pot fi blocati in acelasi loc pentru multa vreme. Sau poate ca nici nu sunt constienti de existenta proprie. In concluzie, m-am gandit ca, copacii sunt niste zei-observatori. Oamenii nu le constientizeaza substantivitatea sau existenta decat ca si decor. Si totusi, in tacere ei isi indeplinesc functiile de umbra, adapost pentru ploaie, oxigen, protejeaza solul. Daca ar fi sa imi impartasesc ideea cum ca sunt niste zei, poate ca cineva ar astepta o minune, ca un copac sa vorbeasca, sa mearga sau cine stie... insa copacii, ne ofera atatea minuni, si observa, observa pana se usuca si ultimul fir de radacina. Copacii sunt niste zei.  

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

semnificatia cartilor de tarot

A.P. Cehov - "Chirurgie"